Competiția a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 22 martie 2025, și s-a înscris în seria de manifestări specifice lunii martie, cunoscută și ca Luna pentru viață. Adulții au ales să alerge pe trasee de aproximativ 11, respectiv 3 km, în timp ce crosul copiilor a cuprins mai multe trasee stabilite în funcție de vârsta celor mici. De asemenea, la acest eveniment au participat și copii de la Centrul Local „Sfântul Nicolae” din București, dar și de la Centrul Local ,,Sfinții Martiri Brâncoveni-Ghermănești”. Crosul pentru Viață este un eveniment caritabil organizat în luna martie, ce culminează cu „Marșul pentru viață”, care se va desfășura în data de 29 martie, sub genericul „Fiecare om contează”, în București și în alte câteva sute de localități din România și Republica Moldova.
„Crosul pentru Viață este un eveniment sportiv caritabil cu o puternică încărcătură simbolică, având ca scop promovarea și celebrarea vieții. Acest eveniment face parte din seria de activități a Lunii pentru viață în București și ne bucurăm că anul acesta am ajuns la a 10-a ediție. Crosul pentru Viață este mai mult decât o competiție sportivă, este o declarație de iubire pentru viață și pentru cei care au nevoie de ajutor. Prin participare, oamenii nu doar că își îmbunătățesc propria viață, dar contribuie și la schimbarea lumii din jurul lor. Astfel, Crosul pentru Viață rămâne o manifestare a unității și speranței, demonstrând că fiecare gest contează atunci când este făcut din inimă”, a spus Teodora Diana Paul, președinta Asociației „Studenți pentru viață”.
În 29 martie 2025, activitățile se vor încheia cu „Marșul pentru viață” pe traseul Piața Universității - bulevardul Regina Elisabeta - bulevardul Schitu Măgureanu - Parcul Izvor.
Text preluat din Ziarul Lumina
https://ziarullumina.ro/galerie/crosul-pentru-viata-in-capitala-la-a-10-a-editie-326630.html
Programul liturgic 18 - 25 noiembrie 2024
Miercuri, 20 noiembrie 2024
● Ora: 17:00 – Slujba Acatistului Sf. Ier. Nicolae
Duminică, 24 noiembrie 2024
● Ora: 08:00 – 10:00 – Sujba Utreniei
● Ora: 10:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie (Intrarea în biserică a Maicii Domnului)
Vineri, 22 noiembrie 2024
● Ora: 16:00 – Taina Spovedaniei (Pr. Alexandru)
● Ora: 17:00 – Taina Sf. Maslu
● Ora: 19:00 - Taina Spovedaniei (Pr. Marian)
Sâmbătă, 23 noiembrie 2024
● Ora: 8:30 – Sf. Liturghie, Slujba Parastasului
Duminică, 24 noiembrie 2024
● Ora: 08:00 – 10:00 – Sujba Utreniei
● Ora: 10:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie - Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor)
● Ora: 17:00 – Slujba Vecerniei unită cu Litia ( Sf. Mc. Ecaterina)
La biserica noastră se află spre închinare moaștele Sf. Mare Mc Ecaterina
Luni, 25 noiembrie 2024
● Ora: 08:00 – 10:00 – Sujba Utreniei
● Ora: 10:00 – 12:00 – Sfânta Liturghie (Sf. Mc. Ecaterina)
La biserica noastră se află spre închinare moaștele Sf. Mare Mc Ecaterina
Program 29 aprilie - 12 mai ( Săptămâna Mare; Săptămâna Luminată)
Luni, 29 aprilie 2024
Ora: 7:30 – 10:30 – Spovedit și împărtășit bătranii la domiciliu (pr. Alexandru)
Marți, 30 aprilie 2024
Ora: 7:30 – 10:30 – Spovedit și împărtășit bătranii la domiciliu (pr. Alexandru)
Miercuri, 1 mai 2024
Joi, 2 mai 2024
Vineri, 3 mai 2024– Zi aliturgică
Sâmbătă, 4 mai 2024
*PENTRU ÎMPĂRTĂȘIREA COPIILOR CU VÂRSTA DE PESTE 6 ANI ESTE NECESARĂ TAINA SF. SPOVEDANII, CONFORM PROGRAMULUI DE SPOVEDIT DIN SĂPTĂMÂNA MARE.
Duminică, 5 mai 2024
Luni, 6 mai 2024
Marti, 7 mai 2024
Vineri, 10 mai 2024
Sâmbătă , 11 mai 2024
Duminică, 12 mai 2024
*VĂ RUGĂM INSISTENT SĂ RESPECTAȚI PROGRAMUL DE SPOVEDIT ȘI PROGRAMUL DE ÎMPĂRTĂȘIT AL COPIILOR – COPIII CU VÂRSTA DE PESTE 6 ANI SE POT ÎMPĂRTĂȘI DOAR DUPĂ CE S-AU SPOVEDIT
Programul liturgic pentru 1 aprilie – 1 mai 2022
Vineri, 1 aprilie 2022
Sâmbătă, 2 aprilie 2022
Duminică, 3 aprilie 2022
Miercuri, 6 aprilie 2022
Vineri, 8 aprilie 2022
Sâmbătă, 9 aprilie 2022
Duminică, 10 aprilie 2022
Luni, 11 aprilie 2022
Miercuri, 13 aprilie 2022
Vineri, 15 aprilie 2022
Sâmbătă, 16 aprilie 2022
Sâmbăta lui Lazăr – (ultima sâmbătă de parastase)
Duminică, 17 aprilie 2022
Luni, 18 aprilie 2022
Marți, 19 aprilie 2022
Miercuri, 20 aprilie 2022
Joi, 21 aprilie 2022
Vineri, 22 aprilie 2022 – Zi aliturgică
Sâmbătă, 23 aprilie 2022
*PENTRU ÎMPĂRTĂȘIREA COPIILOR CU VÂRSTA DE PESTE 6 ANI ESTE NECESARĂ TAINA SF. SPOVEDANII, CONFORM PROGRAMULUI DE SPOVEDIT DIN SĂPTĂMÂNA MARE.
Duminică, 24 aprilie 2022
Luni, 25 aprilie 2022
Marti, 26 aprilie 2022
Vineri, 29 aprilie 2022
Sâmbătă , 30 aprilie 2022
Duminică, 1 mai 2022
*VĂ RUGĂM INSISTENT SĂ RESPECTAȚI PROGRAMUL DE SPOVEDIT ȘI PROGRAMUL DE ÎMPĂRTĂȘIT AL COPIILOR – COPIII CU VÂRSTA DE PESTE 7 ANI SE POT ÎMPĂRTĂȘI DOAR DUPĂ CE S-AU SPOVEDIT
Programul pentru zilele: 20 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022
Luni, 20 decembrie:
Marti, 21 decembrie:
Miercuri, 22 decembrie:
Vineri, 24 decembrie:
Sâmbătă, 25 decembrie:
Duminică, 26 decembrie:
Luni, 27 decembrie:
Sâmbătă, 1 ianuarie:
Duminică, 2 ianuarie:
Începând cu ziua de Luni, 20 decembrie, preotul vizitează casele credincioșilor pentru vestirea Nașterii Domnului.
|
0742.030.856, 0764.906.644